Alexandru Vizitiu

As putea spune ca sunt norocos si nu prea. Am schimbat ceva strazi pana acum, dar dintre toate una mi-a ramas in cap si va fi greu s-o uit. Din pacate ea nu mai exista in felul in care o stiam. Ani buni a fost atragatoare, nu fusese atinsa de modern, dar, dintr-o data, a ajuns si pe aici marea asfaltare si evident borduriada. Multi ar spune ca e frumos sa ai asfalt pe strada, ca suntem o capitala europeana, dar de ce strada mea? Pana acum ceva timp era o pata de culoare in orasul asta cenusiu si murdar. O strada de pamant marginita de altele pietruite unde castanii si liliecii faceau ca primavara totul sa fie altfel. Oricati castani, lilieci sau alte flori am planta nimic nu o sa poata acoperi acum cantitatea uriasa de asflat cu care i-a fost astupata gura acestei strazi. Casele acelea mici, normale, au fost indopate cu steroizi si dintr-o data s-au facut mari. Din ce in ce mai mari, deoarece cu cat este mai mare casa cu atat esti mai important, chiar daca o data cu umflarea pierzi si ultima ramasita de spatiu liber existent pe langa tine.

Strada copilariei a disparut, iar in locul ei a rasarit altceva… un monstru.

De ce oare se leaga ei de strazile astea in loc sa-si vada de treaba si sa se ocupe de autostrazi si alte drumuri mult mai importante.

Celelalte strazi nu au produs atatea amintiri, au fost cenusii si sterse. Nu se poate povesti despre ele pentru ca sunt urate, oamenii care le populeaza sunt urati, plini de ei, neinteresanti si ar fi bine daca acestia nu ar exista. Ar fi frumos daca eu as putea sa le dau voie sa locuiasca pe strada mea. Mi-ar placea ca eu sa fiu autoritatea care hotaraste acest lucru. Oare o fi posibil?

O sa-mi creez propria strada pe care vor locui doar cei pe care ii vreau eu, unde Giovanni iese in fiecare dimineata si ne incanta cu vioara lui cea batrana, unde o pisica obosita dupa atat colindat ne transmite un mesaj nu prea complicat,

unde toti isi vor lansa primii pasi in viata, deoarece strada mea ar fi intocmai unei piste de incercari a omenirii,

unde toti isi vor putea lasa lacatele pe stalpii de iluminat fara a fi desfacute de cineva

Si uite asa, destul de simplu, strada mea ar fi cu totul altceva.

Aceasta poveste participa la Concursul LG Electronics Romania, avand ca premiu un televizor LCD LG LH5000, iar pe aceasta cale vreau s-o invit pe EBA sa “Ia Atitudine!” si sa ne povesteasca cum a fost si cum mai este pe strada dumneaei

Mi-am făcut blog. De ce? Nu pot să răspund la întrebarea asta. Nu sunt mare fan al blogosferei, cred ca este plină de mizerie şi de căcat, dar cu toate astea mi-am facut şi eu blog. Multe lucruri mă enervează mai ales atunci când sunt obligat să le fac, dar de data asta nu e aşa. L-am făcut din proprie iniţiativă. Nu ştiu ce să scriu pe el, nu ştiu cât o să mă ţină şi mai ales nu ştiu daca sunt bun la scris. Mă mai gandesc la ce m-a mânat în luptă pentru a-mi face blog şi cand voi afla o să-mi expun aici motivele. Până atunci să-l umplem cu alte lucruri.

Ar trebui să facem un concurs, să vedem cine poate avea cel mai scurt post pe blog. Se pare că nu mai conteaza lungimea, grosimea sau substanţa. Important este să ai blog, să scrii pe el orice, iar cu cât postul este mai scurt cu atât eşti mai concis, iar ceilalti ar trebui să te venereze pentru reuşita ta